miercuri, 15 septembrie 2010

Vulturul e pentru sufletelul meu!


In vara asta am fost asaltat cu intrebari de genul: Da' cate pitzipoance ai agatat cu motocicleta? Sau opinii de genul: Maaama, cred ca nu este seara in care sa nu plimbi vreo fetiscana!

Anul trecut, in ziua in care mi-am cumparat motocicleta nu aveam niciun ban. Am vazut anuntul, m-am consultat cu al meu var/frate Sorin Avram, iar acesta mi-a spus: E pentru tine, ti se potriveste perfect, nu rata sansa! M-am dat de trei ori peste cap, am imprumutat suma pentru o perioada scurta de timp, suficienta insa pentru obtinerea unui credit bancar, iar dupa trei zile de la discutia cu Sorin eram deja la Bacau pentru a-l aduce acasa pe Vultur!

Prima plimbare (pe strazile Iasului) am facut-o abia peste alte trei luni, dupa ce mi-am luat carnetul, iar primele domnisoare le-am plimbat abia in aceasta vara, dupa ce am facut cu Vulturul 2.000 de km. 

Deci, nu pot sa spun ca nu am plimbat fete cu Vulturul, dar toate, absolut toate, sunt de exceptie. Au un caracter cum rar mai gasesti si, ca toate femeile, sunt extrem de frumoase!

Doar doua fete au avut atitudinea corecta pe motocicleta, in sensul ca s-au simtit in deplina siguranta, au fost relaxate si au admirat peisajul. Este adevarat ca a contat mult si faptul ca nu se aflau la prima lor plimbare cu o motocicleta! In cazul celorlate, eu am fost vinovat pentru ca nu s-au simtit ok pe motor, nu am stiut cum sa le conving ca vorba care spune ca motociclistii sunt donatori de organe este doar o legenda (daca cei aflati in trafic respecta regulile si pe cei din jurul sau). 

Dar sa revin la aberatiile auzite si enuntate la inceput. Sunt multi care isi cumpara un motor doar pentru a-l folosi la "agatat" si, de cele mai multe ori, comit erori in circulatie, fiind atenti mai mult la persoanele situate pe saua din spate, decat la circulatie si la drum. Nu condamn faptul ca isi cumpara motoare pentru a agata, ci atitudinea lor din trafic!

Fratilor agatati, dar circulati cu atentie, cu responsabilitate maxima fata de viata celui ce se afla "in carca" voastra!!!

Vulturul e pentru sufletelul meu!

joi, 6 mai 2010

Efectul de gasca

Nu am mai scris de mult, iar aceste randuri se doresc o scuza a acestui fapt.
Sincer, incerc sa observ si sa disec efectul de gasca din mass-media.
Multe lucruri bune au fost realizate datorita "gastilor" din mass-media, dar sunt si cazuri cand "gasca" a omorat personalitatea individului, l-a transformat intr-o leguma, intr-un soi de om care traieste doar prin prisma amintirilor din perioada "in care era gasca"...
Cum inca nu am toate datele, nu va pot inca povesti cum vad eu aceasta situatie. Daca sunt insa oameni care au trait experienta, le astept cu interes parerile.
Multumesc!

miercuri, 17 februarie 2010

Pusca si cureaua lata...ce articole erau odata!

Ce articole erau odata? Subiectul, recunosc cu mana pe inima, mi-a fost suflat din public. Aceasta nu inseamna ca nu e bun, ba e foarte bun, dar, sincer, nu stiu de unde sa incep. Dar hai sa pornesc de la o constatare: lipsa subiectelor de autor si axarea mass-media pe subiecte eveniment.
Da, de aici pleaca marea problema a presei din ziua de azi. Dar de ce? De la bani? Da, banii sunt problema. Bani pentru trustul de presa si in primul rand bani pentru jurnalistul care la pranz serveste masa in oras (doi covrigi "furati" de la colegul care are patru).
La inceput, in anii '90, ziarele si televiziunile aveau redactii bine structurate pe sectii, iar fiecare sectie avea de la 3 la 4 redactori si un sef. Fiecare redactor avea obligatia de a aduce la redactie cate 1-2 articole de autor pe saptamana si, in fiecare zi, stirile (articolele de eveniment). Sistemul de punctare era foarte bine pus la punct, afisat la loc vizibil, astfel incat la sfarsitul lunii fiecare stia cu cati bani ajungea acasa.
Frumoasa perioada aceea... imi aduc aminte ca un reporter a cersit in strada, un altul a "locuit" in arest, iar unul a "prasit" la groapa de gunoi, fiecare dintre ei aducand reportaje de aur, extrem de bine primite de cititori. Exemplele sunt numeroase si demn de mentionat este faptul ca in toate cazurile, documentarea, pregatirea articolelor a durat aproximativ o saptamana.
Pe domeniul economic mai erau acele articole prin care jurnalistul "descoperea" afaceri inedite, cum ar fi de exemplu fabricarea la Iasi, intr-un hangar, a barcilor de agrement pentru o firma din Italia. Nu pot sa spun cu mana pe inima ca aceste articole nu promovau gratis firma respectiva. Ziarul sau televiziunea ce facea astfel de subiecte nu incasa bani din publicitatea facuta, dar cred ca mai important era beneficiul creat mediului de afaceri iesean.
Apoi, incet, incet, lipsa banilor ascunsa frumos sub numele de "redimensionarea redactiilor" a condus la comasarea unor sectii si la reducerea numarului de ziaristi. Reducandu-se numarul de jurnalisti, s-a micsorat automat si timpul acordat unei stiri, unui articol de presa, inmultindu-se totodata si erorile.
Lipsa de documentare face din jurnalistul de astazi o prada usoara.
Astazi, trusturile de presa "nu mai au timp", se intampla atat de multe evenimente, lumea se misca atat de repede incat nu mai este timp de aceasta specie jurnalistica - "articole de autor". Rar de tot gasesti un reportaj bun.
Ultima gaselnita (asta-i cea mai buna) este aceea ca ziarele se fac "on line", tiparul nu mai e bun. Se consuma hartie (trebuie sa fim ecologici si sa evitam taierea copacilor) si apoi se pierde mult timp din momentul editarii pana la publicarea articolului - o noapte, deci ziarul nici nu mai e de actualitate. Mai nou, reporterul nu mai scrie stirea, ci o transmite telefonic, editorul o scrie si o publica pe internet. Dar la acest aspect vreau sa revin mai pe larg, deoarece eu fac parte din categoria celor care doresc sa simta in mana cartea pe care o citesc, a celor a caror nari se deschid larg atunci cand parfumul tusului invaluie camera.
Recunosc ca am citit zilele trecute un articol de autor destul de bine documentat si suficient de "shui" scris. Nu am fost de acord cu finalul ales de autor, insa articolul a fost unul bun, chiar de exceptie pentru aceasta perioada.
Cine stie... poate intr-o zi ne vom intoarce la articolele de autor!

marți, 16 februarie 2010

Cand uiti de unde ai plecat....

Cercul meu de prieteni e mic si se restrange continuu. Poate am si eu ceva vina, dar nici ceilalti nu se lasa.
Cert este ca sunt destui amici, evident din presa, cu care discut zilnic. De fiecare data remarc aceeasi propozitie: "Nu stiu, seful parca a inebunit!" Si, intr-adevar, din cele spuse ii dau dreptate. Nu am cum sa fac altfel!
Cand reporterului i se cere sa faca o stire intr-un anumit fel, desi faptele si documentele sunt contrare, evident, ca reporter, o iei pe campii. Credibilitatea ta e varza, iar de cariera nici nu mai vorbesc. Era o vreme cand, fiind putine ziare, radiouri si posturi de televiziune, jurnalistul, in astfel de cazuri se justifica: "Imi fac ce-mi cere seful ca nu am unde sa lucrez in alta parte...". Oricum, in timp, increderea populatiei in acele ziare si televiziuni tendentioase si partinitoare s-a erodat si asta se vede cel mai bine la capitolul publicitate.
Pe de alta parte, nu pot sa nu vad incapatanarea sefilor din redactii care, din zece in zece minute, isi suna reporterii pentru a-i controla daca au facut o anumita stire, daca au discutat cu persoanele in cauza, "sa nu cumva sa uiti sa te mai duci si acolo si acolo!". In acest caz, nici nu e de mirare cand vad la tot pasul reporteri stresati, care nu au timp de discutii, nu au timp de a analiza cu colegii de pe domeniu anumite declaratii, fapte, intamplari.
Sunt niste reporteri cu ochelari de cal...fac doar ce le zice seful care sta la birou si nu vade exact ce se intampla pe teren. Astfel se pierd stirile.
Parerea mea este aceea ca sefii ar trebui sa sadeasca in primul rand incredere in jurnalistul tanar, abia "cazut" de pe bancile facultatii, astfel incat acesta sa fie sigur cand merge pe teren, astfel incat sa fie in stare sa formuleze singur intrebarile, nu sa le rosteasca pe cele date de sef la plecarea din redactie.
Partea cea mai proasta din toata aceasta poveste este ca atunci cand cate un jurnalist cu caracter scoate capul la lumina si mai are si idei, apare seful si-i pune in vedere: "ori, ori...".

Sefilor aduceti-va aminte ca pe vremea cand mergeati pe teren nimeni nu va dicta intrebarile si nu existau telefoanele mobile care sa va sune din zece in zece minute in timpul interviurilor!
Daca partea cu "individual impus" o mai inteleg ca am lucrat (si lucrez) si eu in redactii unde patronatul era de o anumita culoare, partea cu stresarea reporterilor nu o inteleg. Materialele se pregatesc la sedintele de redactie, atat cele de dimineata, cat si cele de la sfarsitul programului (daca exista asa ceva in mass-media).
Sunt constient ca aceste randuri mi-au mai redus cercul de prieteni si amici, dar cel putin am sufletul curat si sincer, asa cum va ramane pana la final. Prefer sinceritatea.

Aduceti-va aminte!

marți, 9 februarie 2010

Ancheta pe genunchi, cu efect fumigen de demisie...

Satul de frig, m-am linistit in fata calculatorului si cautam pe internet ceva articole din presa locala sa vad ce s-a mai intamplat prin urbe. Si, ce sa vezi? Am gasit carca de scandal intre un jurnalist si directorul unei institutii subordonate Primariei. Injuraturi, amenintari...i-a sa vad despre ce este vorba?
Articolul cu pricina are titlul "Intangibilul" si este scris de catre Andrei Hurbea, ziarist al cotidianului Evenimentul, iar cel vizat fiind Cristian Andries, directorul Termo-Service Iasi.
Ziaristul isi incepe articolul cu urmatoarele fraze: "Ţinut în braţe de ceva vreme de (de catre - e corect) primarul Nichita, directorul SC Termo-Service a ajuns să creadă că poate face ce vrea. Dispreţul şi aroganţa cu care îi tratează în egală măsură pe angajaţii societăţii, dar şi pe clienţii Termo-Service atunci când aceştia reclamă faptul că sunt puşi să plătească comisioane prea mari în comparaţie cu serviciile de care au parte sunt completate de un management bazat pe prejudicierea instituţiei pe care o conduce."

Pe ce se bazeaza ziaristul cand face aceasta ultima afirmatie nu stiu, deoarece nu aduce nicio dovada. Drept pentru care ar putea fi dat in judecata, mai ales ca Primaria, cea care "patroneaza" Termo-Service, nu a reprosat nimic conducerii societatii in cauza. Deci, acte constatatoare ale unui managemen bazat pe prejudicierea institutiei nu exista!


Si jurnalistul continua cu : "
Faptul că edilii oraşului a închis ochii (au inchis ochii - e corect) în dese rânduri atunci când consilierii locali au sesizat că Cristian Andrieş şi-a depăşit atribuţiile conferite de funcţia pe care o deţine – vezi cazul adeziunilor pe care salariaţii Termo-Service au fost obligaţi să le strângă în favoarea candidatului social-democrat la prezidenţiale – îl fac pe directorul societăţii din strada Mihail Sturza nr. 43 să se creadă intangibil. (Toti directorii institutiilor subordonate Primariei au facut acest gest, de fiecare data cand au fost alegeri. Au acest lucru in sange, e tributul pe care il platesc celui ce-i pune in functii...se intampla si la case mai mari. Dar asta nu-i face intangibili, daca jurnalistii ar aduce dovezi in loc sa se ascunda in spatele unor cuvinte si expresii ce au darul doar de a irita cititorul.)
Încă o dovadă în acest sens este că, pe 11 iulie 2007, Cristian Andrieş a pus pe picioare o firmă (Nexxton SRL) al cărei obiect de activitate este, printre altele, asigurarea de servicii de curăţenie şi întreţinere a apartamentelor şi a spaţiilor din jurul blocurilor, în condiţiile în care şi Termo-Service se ocupă cu acelaşi lucru. Având sediul pe strada Vasile Lupu 93, bl. V1, adică exact în apartamentul care apare în declaraţia de avere a directorului Andrieş, Nexxton SRL are în prezent, conform adresei nr.6214/05.02.2010 a Oficiului Registrului Comerţului, un asociat unic: Mihai Aristotel Andrieş, tatăl şefului de la Termo-Service, care este în acelaşi timp administratorul societăţii
."

In replica (dar ce replica... cel putin cea audio este plina de amenintari si cuvinte greu de reprodus), directorul Termo-Service afirma: "
Obiectul de activitate a SC Termo – Service SA are codul CAEN 6832, pe cind obiectul de activitate al SC Nexxton SRL are codul CAEN 8121, ceea ce face imposibil ca activitatea celor doua societati sa se intersecteze. In plus, cele doua societati nu au avut niciodata furnizori, clienti sau colaboratori comuni.
Pentru ca doresc sa elimin orice suspiciune de coruptie, voi sesiza corpul de control al primarului si ma pun la dispozitia tuturor organelor de control iar tatal meu este dispus sa puna la dispozitia oricarei persoane interesate copii dupa toate documentele pe care le detine in firma."

Intr-adevar, cele doua firme au obiecte de activitate diferite, insa destul de apropiate. Este o chestiune mai mult morala, decat ilegala. Aici intervenea rolul jurnalistului care, in loc sa arunce o fumigena, ar fi trebuit sa aduca dovezi ca firma tatalui directorului Andries a adus prejudicii Termo-Service (de exemplu: un contract de curatenie la un bloc administrat de Termo-Service, etc). Nu pot sa nu remarc si scaparea redactorului sef al cotidianului Evenimentul care ar fi trebuit sa vada lipsa de consistenta a articolului si sa-l opreasca de la publicare pana cand ziaristul aducea probele necesare.
Pe de alta parte, avem parte si de putina aroganta din partea directorului Andries care "va sesisa corpul de control al primarului". Cu alte cuvinte sa ma controleze cel pe care l-am ales primar!
Cert este ca dat fiind limbajul folosit de directorul Andries acesta ar trebui nu numai sa-si ceara scuze, ci si sa-si dea demisia de la Termo-Service! Indiferent de situatie, nu acesta este comportamentul unui director al unei institutii ce se hraneste din banii publici.
Ce a fost publicat in cotidianul Evenimentul nu este un articol de presa, ci pot fi numite "randuri fumigene" ce au avut efectul pe care a scontat jurnalistul: scoaterea din pepeni a directorului Andries.
"Intangibilul" din cotidianul Evenimentul nu este o ancheta, nu este nici macar un articol de presa.
Nu asa se face presa!

Cu respect pentru breasla,
Catalin Neagu

vineri, 5 februarie 2010

Profesorului...


Sunt cativa ani de cand nu am mai scris un rand. Aproape ca am uitat vremea cand anchetele erau viata mea. Cred ca a venit vremea sa-mi reamintesc cum se facea presa.

Cel care se face "vinovat" nu este altul decat Florin Zamfirescu care, plecand putin, m-a trezit la viata.
Aici nu voi face anchete, dar nici nu voi inchide ochii.

Plecaciune Profesore!