Cand uiti de unde ai plecat....

Cercul meu de prieteni e mic si se restrange continuu. Poate am si eu ceva vina, dar nici ceilalti nu se lasa.
Cert este ca sunt destui amici, evident din presa, cu care discut zilnic. De fiecare data remarc aceeasi propozitie: "Nu stiu, seful parca a inebunit!" Si, intr-adevar, din cele spuse ii dau dreptate. Nu am cum sa fac altfel!
Cand reporterului i se cere sa faca o stire intr-un anumit fel, desi faptele si documentele sunt contrare, evident, ca reporter, o iei pe campii. Credibilitatea ta e varza, iar de cariera nici nu mai vorbesc. Era o vreme cand, fiind putine ziare, radiouri si posturi de televiziune, jurnalistul, in astfel de cazuri se justifica: "Imi fac ce-mi cere seful ca nu am unde sa lucrez in alta parte...". Oricum, in timp, increderea populatiei in acele ziare si televiziuni tendentioase si partinitoare s-a erodat si asta se vede cel mai bine la capitolul publicitate.
Pe de alta parte, nu pot sa nu vad incapatanarea sefilor din redactii care, din zece in zece minute, isi suna reporterii pentru a-i controla daca au facut o anumita stire, daca au discutat cu persoanele in cauza, "sa nu cumva sa uiti sa te mai duci si acolo si acolo!". In acest caz, nici nu e de mirare cand vad la tot pasul reporteri stresati, care nu au timp de discutii, nu au timp de a analiza cu colegii de pe domeniu anumite declaratii, fapte, intamplari.
Sunt niste reporteri cu ochelari de cal...fac doar ce le zice seful care sta la birou si nu vade exact ce se intampla pe teren. Astfel se pierd stirile.
Parerea mea este aceea ca sefii ar trebui sa sadeasca in primul rand incredere in jurnalistul tanar, abia "cazut" de pe bancile facultatii, astfel incat acesta sa fie sigur cand merge pe teren, astfel incat sa fie in stare sa formuleze singur intrebarile, nu sa le rosteasca pe cele date de sef la plecarea din redactie.
Partea cea mai proasta din toata aceasta poveste este ca atunci cand cate un jurnalist cu caracter scoate capul la lumina si mai are si idei, apare seful si-i pune in vedere: "ori, ori...".

Sefilor aduceti-va aminte ca pe vremea cand mergeati pe teren nimeni nu va dicta intrebarile si nu existau telefoanele mobile care sa va sune din zece in zece minute in timpul interviurilor!
Daca partea cu "individual impus" o mai inteleg ca am lucrat (si lucrez) si eu in redactii unde patronatul era de o anumita culoare, partea cu stresarea reporterilor nu o inteleg. Materialele se pregatesc la sedintele de redactie, atat cele de dimineata, cat si cele de la sfarsitul programului (daca exista asa ceva in mass-media).
Sunt constient ca aceste randuri mi-au mai redus cercul de prieteni si amici, dar cel putin am sufletul curat si sincer, asa cum va ramane pana la final. Prefer sinceritatea.

Aduceti-va aminte!